Imprumutul......
Cu totii asociem vara cu concediul. Este un automatism cerebral generat de vreme. Este vara, cald, mergem cu totii la mare. Si totusi, vremurile in care traim conduc pe multi dintre noi la lipsa concediului. Suntem in 2012, un an de criza, se aude peste tot. Mass media anunta cu trambite valurile marii, caldura perfecta pentru scaldat in mare. Vuiesc in stanga si in dreapta povestiri din concediu, intamplari si aventuri din vacanta. Eeee...., oricum suntem la sfarsitul lu august, iar vara s-a terminat, si vacanta copiilor de asemenea. Cu ce am ramas dupa concediu? Cu cateva zile la munte si cateva la mare. Frumos. Pentru mine. Insa nu toti au avut parte de cateva zile libere, pe care sa si le permita la mare. De ce? Cand vara este asociata cu mare de catre toti pamanteni, de ce nu toti se pot bucura de mare vara? Din cauza crizei. Anul 2012, din punctul meu de vedere este un an ce trebuie tinut minte si trecut intr-o agenda cu rosu, eventual atribuindu-i si titlul de apogeul crizei. Nu stiu ce va urma, insa, se simte criza in vorbele oricarui prieten, oricarei cunostinte cu care stau de vorba. O buna prietena, aliata cu datoriile de cand o stiu, in acest minunat an vorbeste de datorii de mii de euro, in comparatie cu anii trecuti in care datoriile se ridicau la doar cateva zeci de milioane. Care este cauza datoriei? Concediul. Banii pentru mare. A avut de unde. O alta cunostinta se imprumuta pentru a-si putea duce copilul la mare, pe teritorilul tarii nostre. O alta se lasa ajutata de familie pentru a-si putea trimite copilul in tabara. Exemplele pot curge la nesfarsit. Cu totii ne imprumutam vara, pentru concediu. Frumos ideal, urate modalitati pentru atingerea lui. De ce s-a ajuns aici? Salarii sunt, dar prea mici pentru un trai decent. Iar cel care are salariu este privit ca un om implinit, datorita faptulu ca are un loc de munca. Rata somajului in acest an a crescut semnificativ, explicatiile fiind simple, este criza. Nu implicam statul in problemele sociale cu care ne confruntam deoarece mai marii puterilor sunt ocupati cu rivalitati si confruntari de ordin politic, prioritatile fiind numarul scaunelor din parlament si nu problemele cum ar fi somajul, in cazul de fata. Revenind la conceptul de concediu, s-a instaurat o lege, e vara, mergem la mare, chiar daca nu avem bani. Ne imprumutam si se rezolva. Nu sunt adepta imprumuturilor, a datoriilor, dar nici nu imi place sa ma lipsesc de placerile verii.
M-am nascut intr-o tara frumoasa, cu o istorie frumoasa, populata de...majoritatea oamenilor, frumosi, cu idealuri frumoase si cu stiluri de viata frumoase. Aceste cuvinte sunt pentru a contura o Romanie de mai bine de 15 ani. Hai sa vorbesc despre o Romanie din zilele noastre. Am inceput cu un concept comun, vara inseamna concediu, si datorita crizei rezulta automat imprumutul. Am ales cazul cel mai de jos, cu un ideal minor si chiar obisnuit, firesc, e normal sa iti doresti sa te duci la mare vara. Hai sa extind treptat conceptul imprumutului, la o scara mai mare. Traim intr-o tara in care unde vezi cu ochii, multime de societati, mai mici sau mai mari, avand cifra de afaceri cu mai multe zerouri sau mai putine, cu numarul anagajatilor mai mic sau mai mare, cu idealuri mai mici sau mai mari. Multimea de societati se intinde pe intreg teritoriul, in sate mai mici sau mai mari, in marile orase, dar si in cele cu o populatie scazuta. Oricum, societati sunt de ordinul zecilor de milioane la noi in tara. Iar acum partea care ma amuza. La tv, in ziare si peste tot se striga in gura mare ca ne confruntam cu falimentul in masa a micilor intreprinderi. Pai si unde sunt societatile care falimenteaza? Ca pe strazi nu ai loc din cauza micilor magazine. Raspunsul? Se imprumuta. Se imprumuta cu ochii inchisi in speranta profitului major, care intarzie mereu sa apara, girand cu casele si apartamentele rudelor. Oameni simpli a caror poveste nu foarte tarziu o poti vedea sau auzi in mass media, drama care impresioneaza si induioseaza pana la lacrimi populatia Vai, saracii, au ramas fara casa, le-a luat banca, nenorocita de banca, singurul apartament in care locuiau, iar acum sarmanii au ramas pe drumuri. Hai sa trimitem doi euro prin sms sa ii ajutam. E una din scenele zilnice ale zilelor noastre. Suntem o tara populata de oameni dependenti de imprumut. Si largind aria datornicilor, hai sa privim la o scara mai inalta aceste imprumuturi. Statul roman este dator, cu mult mai mult decat poate inapoia, si ce face pe timp de criza statul? Se imprumuta in continuare. Ca e roman. Si uite asa, se striga marea napasta ce s-a instalat printre romani, criza. Si ne imprumutam de la mic la mare, cu sume de le cele mai mici la cele mai mari, pentru idealuri mici pana la idealuri mari, de la simpli cetateni pana la mai marii statului. Unde este tara de acum cincisprezece ani? Nu esxistau datorii in acele vremuri. Nu existau nici datorii externe, nici cetateanul nu avea datorii la vecinul, nici povesti cum familii nevinovate, sarmane, care dupa goana dupa averea, au ramas pe drumuri fara case, nu existau. In fine....o Romanie frumoasa se pierde datorita.....crizei, sa o spunem elegant.